Cand te iubesc cu intristare

cersec incet, cu mila
indurare
spre a-mi ierta din nou pacate,
pacate dulci si rele
dar umila
e intristarea cand se face
pace.
Caci nu iubesc decat
cu palma mainii stangi
sau poate cu un ochi
sau o ureche.
eu stiu sa caut si sa vad
cand ochiul are
in sfarsit…pereche
de o minune si dulceata
e arta negura de timp
cand tu ma lasi
fara de viata
sau ca ma certi
cu spini
sa nu mai mint.

demiurg

Nu sunt al vostru.
nu ma aveti.
eu hotarasc ce-i bine,
eu hotarasc ce-i rau,
in lumea mea de vise,
baloane de sapun,
eu stiu unde e cerul,
si iadul si pamantul
la toate sunt imun.
Eu sunt Necunoscutul
ce zace-n asteptare
eu tin in palme bucuria
care de azi te doare.

nu imi mai cereti vorbe line,
nu pot sa vi le spun,
caci lumea voastra-i rea,
aici sunt inca bun.

Sunt lenes.

Sunt lenes. Sunt foarte, foarte lenes. Din cauza asta nu am mai scris nimic. Oricum nu aveam nimic de spus. Dar de azi, sau poate maine o sa postez mai des. Promit.

In fiecare zi.

Mi-ai spus ca o sa te uit,
mi-ai spus ca o sa pieri,
mi-ai spus ca azi sau maine
n-o sa mai fii…
dar ai plecat de ieri.

Ca un apus de soare
oprit la orizont
tu te-ai oprit in zare,
sa pleci apoi razand.

Si pare atata timp
ca a trecut de-atunci,
ca ma opresc sa vand
acelasi anotimp,
cand se aduce vorba
ce amintiri s-arunci.

Luati cu vantul.

Va trece lumea peste noi,
cum trece marea peste valuri
si tineretea va ramane
o simpla masca printre farduri.

Si vom visa cu ochi deschisi,
gandind ca am avut doar timpuri
sperand ca nu vom fi ucisi
de intamplare sau de friguri.

Dar totul e deja in van
imi striga vantul tau de toamna
caci ieri si azi nu mai inseamna
decat aroma de livan.

Va fi sa mor.

Inconjurat de ziduri lucii
m-agat , dar vad
doar ochii fricii
cum ma arunca
in noaptea alba.
abandonand orice speranta
plonjez in vid de vise si idei.

si cad.
spre un destin apasator:
destinul meu va fi
sa mor.

Untitled

The shadows run from the light, as the cars
move by and I stand amongst them
not alone, not scared, but cold and aware
of no one and nothing.
And I wonder what is it that I am?
what is it that I am supposed to do?
Why am I walking with the cars
passing by. Am I a stranger?
Do I have a home? Does anyone
know me?
No?
Yes?
The shadows keep running round
and around myself, the trees,
the poles.
When will I drive? Won’t it be too
soon? How could they trust me?
It’s night, it’s cold and the streets
are wet. The pavement’s gleaming
with billions of lights. Amazing how
something so dirty, so trodden on can
shine so mightily, under my feet,
extinguishing itself, to alight again
when I look back.
Each step I take, under my soles,
crunch the smallest of pebbles, the
water splashes quietly, from the tiny
holes and brings regular noise
to my ears.
I’m headed home, wherever I go,
I know I’ll get there somehow.
Something inside me still gives
me hope and power to move along.
Alone with somebody, alone on my own,
not once feeling quite alone.
Scared of the future, scared of what is;
how am I supposed to know?

by Alina (:

Cand nu mai suntem noi

Se schimba tot
in jurul nostru, iubito
doar tu spune-mi
ca ai ramas la fel,
ca nu ai dat
iubirea noastra
pe aripi de fier.

Se schimba tot
in jurul nostru, iubito
ma uit uneori
la tine, piezis
si-mi trece prin minte
un gand, iubito
ca tu il iubesti pe furis.

Se schimba tot
in jurul nostru, iubito
am chemat ploaia
sa te-aduca inapoi,
plangand, ea vine
si-mi spune
cum zbori cu aripile noi.

Din cer coboara

Din cer coboara
incet,
in scari, lumina
crezand ca ne gaseste
impreuna.
caci ea mai spera
sa ne faca
umbra
cum a facut
si alta data. Pacat,
dar ea nu stie,
inca,
de ploi, zapezi
si alte anotimpuri,
deschise larg in ale noastre
timpuri.

Retorica

de ce ma chinui
de ce ma tragi
de ce imi iei
viata-n larg
si-o aduci la mal
si mai respira…
de ce nu-neci
tu, toata suflarea
din corpul meu
si sufletul,
de ce-l arunci
pana la luna
si vine inapoi razand
de ce nu-l rupi
de ce nu-l sfasii
de ce il lasi
sa mai traiasca,
acum cand
stie ca exista?